Atentie soferi, amenzile se maresc din nou!

amenzile se maresc 

Conform art. 98 alin. 2 din OUG 195/2002 privind ciculatia pe drumurile publice

“Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.”

Astfel, conform legislației în vigoare, valoarea punctului-amendă de 10% se raporteaza la  salariul minim brut pe economie. Cum acesta va creste de la 1 februarie la suma de 1.450 de lei, inseamna ca valoarea punctului-amendă va fi majorată, de la începutul lunii februarie, de la 125 la 145 de lei. Prin umare vom avea parte de o creștere de aproximativ 20% a amenzilor pentru încălcarea dispozitiilor OUG 195/2002 privind ciculatia pe drumurile publice.

      Cele mai drastice amenzi vor fi cele din categoria IV si V unde sanctiunea in puncte amenda este de la 9 – 100. Maximul de amenda pentru persoana fizica este in valoare de 20 puncte, respectiv 2900 lei, iar pentru o persoana juridica in valoare de 100 de puncte, respectiv de 14.500 lei. 

„Art. 98.

(1) Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

(2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

(3) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

(4) Clasele de sancţiuni sunt următoarele:

a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;

b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;

c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;

d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;

e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.

(5) Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice.”

„Art. 102.

(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:

1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat;

2. abrogat

3. conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat;

4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenţă, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;

5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri fără a deţine atestatul profesional;

6. neefectuarea verificării medicale periodice;

7. abrogat

8. deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină;

9. lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora;

10. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept;

11. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcţionarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei;

12. folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară;

13. abrogat

14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus;

15. neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri;

16. nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală;

17. nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulaţia pe autostrăzi;

18. abrogat

19. efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi remorci care circulă în baza autorizaţiei pentru probe;

20. conducerea unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier care circulă în baza autorizaţiei pentru probe în afara judeţului sau a municipiului Bucureşti în raza căruia îşi are sediul titularul autorizaţiei;

21. nerespectarea semnificaţiei luminii roşii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă;

22. săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic;

23. aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz;

24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;

25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliţie rutieră la care au fost invitate pentru soluţionarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;

26. pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei;

27. transportul animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor;

28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;

29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul şi tractor agricol sau forestier înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;

30. abrogat

31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea porţilor de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată;

32. lovirea şi/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat corespunzător;

33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege;

34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;

35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător;

36. aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;

37. încălcarea obligaţiilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care transportă produse sau mărfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit.

38. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 801 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.
amenzile se maresc

(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;

b) conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român;

c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;

d) abrogat

e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

„Art. 105.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane juridice:

1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată;

2. neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel;

3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public;

4. neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă;

5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalaţiile care servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de construcţii sau instalaţii ori crearea de alte obstacole de natură să le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;

6. instituirea de restricţii de circulaţie pe drumurile publice fără autorizaţia administratorului drumului şi avizul poliţiei rutiere;

7. nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul drumului public şi de poliţia rutieră privind amplasarea şi executarea de lucrări în zona drumului public;

8. nerespectarea obligaţiilor de către executant sau, după caz, beneficiar ca, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acostament sau trotuar, să readucă drumul public cel puţin la starea iniţială;

9. neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin, potrivit normelor legale, în legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora;

10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;

11. lipsa dotărilor specifice obligatorii pentru admiterea şi menţinerea în circulaţie a vehiculelor;

12. neasigurarea însoţirii deplasării vehiculelor care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, precum şi a celor cu mase sau gabarite depăşite;

13. nerespectarea obligaţiei de a echipa personalul de execuţie a lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant;

14. amplasarea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane fără avizul poliţiei rutiere;

15. nerespectarea obligaţiilor de a efectua orele de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ;

16. practicarea actelor de comerţ pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabilă, iar în afara localităţilor, în zona de siguranţă a drumului public;

17. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul ori de a elibera plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori de a menţiona în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului;

18. neîndeplinirea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al vehiculului, a obligaţiei de a solicita autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;

19. neîndeplinirea obligaţiilor ce revin organizatorilor întrecerilor autorizate de a lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic;

20. neîndeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a efectua amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora;

21. încredinţarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un conducător de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;

22. dispunerea efectuării transportului de mărfuri şi produse periculoase sau a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit fără autorizaţie specială emisă în condiţiile legii ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea competentă;

23. neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a poliţiei rutiere de pe a cărei rază de competenţă pleacă transportul de mărfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit şi localitatea de destinaţie;

24. neîndeplinirea obligaţiei de către autorităţile administraţiei publice locale de a amenaja drumuri laterale în condiţiile art. 71 alin. (2);

25. nerespectarea obligaţiei administratorului drumului public sau autorităţii publice locale de a executa sau, după caz, de a desfiinţa amenajările rutiere, în termenul stabilit împreună cu poliţia rutieră;

26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fără ca acestea să fie avizate în prealabil de către administratorul drumului public şi poliţia rutieră;

27. încălcarea dispoziţiilor legale privind efectuarea de modificări şi completări în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum şi verificarea tehnică periodică a acestuia fără solicitarea prezentării de către proprietar a dovezii existenţei asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule;

28. neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.

29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 801 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete. „

amenzile se maresc

7 Comentarii
  1. Florin Enache 2 săptămâni în urmă

    la gr.p dn.5.

  2. Cristian Mihăescu 2 săptămâni în urmă

    „Merge cu automobilul; În viteză ca năucul; Ce să-i faci? Acesta-i stilul; Dar de ce doboară nucul ? „

  3. […] Atentie: Amenzile se majoreaza de la 1 februarie 2017!!! Cititi aici […]

  4. […] Amenzile se majoreaza incepand cu 01.02.2017 […]

  5. […] Amenzile se majoreaza incepand cu 01.02.2017 […]

  6. […] Amenzile se majoreaza incepand cu 01.02.2017 […]

Lasă un răspuns

CONTACT

Se trimit datele
legi jurisprudenta ©2017 Legi-Jurisprudenta                                       Confidentialitate    Despre noi     Termeni   Cookies  Contact
Distribuiti
sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account